Cum poţi obţine o finanţare de până la 50.000 de dolari de la Google

Cum poţi obţine o finanţare de până la 50.000 de dolari de la Google

Redactia Internet Comentarii  Recomanda pe Facebook Recomanda pe Twitter
Joi, 28 August, 2014 10:31 1794 vizualizari Tiparire
Google anunţă acordarea de finanţări de până la 50.000 de dolari pentru organizaţii de pe întreg mapamondul, inclusiv din România, în vederea derulării de programe menite să înlesnească accesul fetelor, minorităţilor și elevilor cu situaţii economico-sociale precare la educaţia în domeniul știinţelor informatice, conform AGERPRES.

Conform unui comunicat de presă, remis, luni, AGERPRES, înscrierile pentru ediţia 2015 a programului RISE Awards, se pot face până la data de 30 septembrie 2014.

 

Valoarea granturilor acordate de Google se situează între 15.000 și 50.000 de dolari, iar partenerii selectaţi în cadrul programului sunt organizaţii care promovează informatică prin activităţi extra-curriculare.

 

În cursul anului 2014, unu număr de 42 de organizaţii din întreaga lume, printre care și România, au primit granturi în cadrul RISE Awards, pentru programe, precum cluburi de programare în Europa sau tabere pentru dezvoltatori în Africa Sub-Sahariană.

 

În aprilie 2014, toţi partenerii RISE Awards au participat la o întâlnire internaţională, care a avut ca obiectiv întărirea colaborării între organizaţii și împărtășirea resurselor.


Sursa: www.realitatea.net

Alte articole asemanatoare

Accident grav la intersecţia Andrei Mureşan cu Augustin Doinaş, două victime ...

STIREA ZILEI - Sambata, 27 Mai, 2017 12:33

Accident grav la intersecţia Andrei Mureşan cu Augustin Doinaş, două victime  ... ARAD. Sâmbătă dimineaţa, în jurul orei 11.30, a avut loc un accident grav la intersecţia străzilor Augustin Doinaş cu Andrei Mureşan. În incidentul rutier au fost implicate o motocicletă Honda şi un autoturism Kia. Motoclicleta se depl ...

ABONARE LA NEWSLETTER

Introduceti adresa dvs de email:
   

CULINAR - CELE MAI ACCESATE

  1. Ciorba rusească Soleanca Ciorba rusească Soleanca
    Joi, 29 Mai, 2014 12:38 | 67691 ori

  2. Salata de bocconcini cu rosii Salata de bocconcini cu rosii
    Sambata, 29 Iunie, 2013 12:20 | 25432 ori

  3. Prăjitură în straturi cu biscuiți Oreo Prăjitură în straturi cu biscuiți Oreo
    Luni, 21 Iulie, 2014 15:06 | 15389 ori

  4. Cotlet de porc cu sos de rosii Cotlet de porc cu sos de rosii
    Luni, 08 Iulie, 2013 22:00 | 10076 ori

  5. Prăjitură de piersici cu fundul în sus Prăjitură de piersici cu fundul în sus
    Miercuri, 09 Iulie, 2014 09:14 | 6690 ori

SANATATE - CELE MAI ACCESATE

  1. Bautura care te ajută să obţii un abdomen plat şi să slăbeşti aproape 7 kilograme într-o lună Bautura care te ajută să obţii un abdomen plat şi să slăbeşti aproape 7 kilograme într-o lună
    Luni, 23 Decembrie, 2013 12:04 | 36203 ori

  2. Cat timp trebuie sa dureze o partida de sex reusita Cat timp trebuie sa dureze o partida de sex reusita
    Miercuri, 10 Iulie, 2013 13:49 | 35546 ori

  3. Cum sa-ti duci iubitul in pragul extazului Cum sa-ti duci iubitul in pragul extazului
    Miercuri, 10 Iulie, 2013 13:47 | 29943 ori

  4. Cele mai frumoase complimente pentru o femeie Cele mai frumoase complimente pentru o femeie
    Joi, 28 Mai, 2015 11:57 | 25519 ori

  5. Sex cu şi fără prezervativ: diferenţe şi riscuri Sex cu şi fără prezervativ: diferenţe şi riscuri
    Joi, 11 Iunie, 2015 13:18 | 13598 ori

COPII - CELE MAI ACCESATE

  1. Noul anul scolar va începe pe 16 septembrie. Vezi calendarul complet Noul anul scolar va începe pe 16 septembrie. Vezi calendarul complet
    Miercuri, 04 Septembrie, 2013 14:49 | 42751 ori

  2. Fată sau băiat ? Iată cum poţi intui sexul bebeluşului Fată sau băiat ? Iată cum poţi intui sexul bebeluşului
    Miercuri, 13 August, 2014 13:43 | 22453 ori

  3. Cafeaua inhibă fertilitatea masculină, în timp ce alcoolul o stimulează Cafeaua inhibă fertilitatea masculină, în timp ce alcoolul o stimulează
    Marti, 21 Octombrie, 2014 11:54 | 20469 ori

  4. Ce înseamnă să rămâi însărcinată între 40-50 de ani Ce înseamnă să rămâi însărcinată între 40-50 de ani
    Marti, 10 Martie, 2015 15:25 | 10200 ori

  5. O metodă simplă de atenuare a riscului de depresie postnatală O metodă simplă de atenuare a riscului de depresie postnatală
    Marti, 05 August, 2014 12:50 | 10042 ori

IT - CELE MAI ACCESATE

  1. Primele note pentru Grand Theft Auto V (VIDEO) Primele note pentru Grand Theft Auto V (VIDEO)
    Vineri, 30 Mai, 2014 12:14 | 19652 ori

  2. Cum afli numărul de telefon al unei persoane care te sună cu număr ascuns Cum afli numărul de telefon al unei persoane care te sună cu număr ascuns
    Vineri, 06 Septembrie, 2013 11:29 | 16282 ori

  3. Ce se întâmplă de fapt când bateria telefonului tău se descarcă complet Ce se întâmplă de fapt când bateria telefonului tău se descarcă complet
    Marti, 10 Septembrie, 2013 12:02 | 12728 ori

  4. Adio TELEFOANELOR CU ECRAN! Un director de la GOOGLE dezvăluie cum vor arăta în viitor Adio TELEFOANELOR CU ECRAN! Un director de la GOOGLE dezvăluie cum vor arăta în viitor
    Joi, 12 Decembrie, 2013 14:04 | 9667 ori

  5. Ce se va întâmpla cu piaţa internetului mobil în 2014 Ce se va întâmpla cu piaţa internetului mobil în 2014
    Marti, 15 Octombrie, 2013 15:07 | 9312 ori

TURISM - CELE MAI ACCESATE ARTICOLE

  1. Unde mergem în weekend: Ştrandul de la Şofronea Unde mergem în weekend: Ştrandul de la Şofronea
    Joi, 22 Mai, 2014 11:49 | 3872 ori

  2. Am fost pe lacul cu cea mai limpede apă din lume Am fost pe lacul cu cea mai limpede apă din lume
    Vineri, 07 Martie, 2014 16:52 | 3092 ori

  3. Oraşe superbe de vizitat în Italia Oraşe superbe de vizitat în Italia
    Joi, 12 Iunie, 2014 14:30 | 2531 ori

  4. VENIŢI CU NOI ARAD: Următoarele Drumeţii VENIŢI CU NOI ARAD: Următoarele Drumeţii
    Luni, 19 Mai, 2014 12:27 | 2304 ori

  5. Rezervaţii naturale din Banat şi Crişana Rezervaţii naturale din Banat şi Crişana
    Luni, 28 Aprilie, 2014 12:15 | 2279 ori